Situată pe o peninsulă, în partea de Sud a Turciei, staţiunea Bodrum este unul din paradoxurile minunate ale lumii. Acest mic “paradis” al contrastelor, în care viaţa de zi liniştită se îmbină surprinzător de armonios cu agitaţia serilor de vară, îşi deapănă povestea încă de acum 5000 de ani. Şi unde altundeva ar fi mai potrivit să meditezi asupra minunăţiilor timpurilor de demult decât în locul unde însuşi Herodot, părintele istoriei, s-a născut.

Micuţul port aflat pe coasta Mării Egee pare un loc unde timpul nu stă niciodată. Micile plăceri ale vieţii, indiferent de gusturi, pot fi trăite de-a lungul unei veri care ţine din aprilie până în luna octombrie. Şi totuşi, să îţi petreci timpul doar pe plajele din apropiere ar însemna să încerci doar o mică parte din ceea ce are de oferit acest colţ de Rai. Nu poţi să treci prin Bodrum fără să vizitezi una dintre cele 7 minuni ale lumii, Mausoleul, construit în cinstea regelui Mausolos, chiar de către soţia acestuia – Artemisia. Însuşi termenul de mausoleu, cu toată încărcătura lui semantică, provine din aceste timpuri demult apuse. Însă cea mai impunătoare clădire din Bodrum rămâne castelul Sf. Petru, ale cărui ziduri măreţe trezesc şi astăzi un sentiment de siguranţă şi linişte, veghind parcă asupra portului străvechi. Maiestuoasa construcţie a servit mult timp drept unic loc de refugiu al cavalerilor creştini în epoca Cruciadelor; apoi a devenit pe rând bază militară, închisoare, baie publică, pentru ca în final să-şi regăsească istoria glorioasă sub formă de muzeu. Aceeaşi soartă a avut-o şi amfiteatrul din Bodrum (construit cândva între 330-30 î. Hr.), care începând cu anul 1973 a devenit muzeu în aer liber.

Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de aparenta linişte creată de aceste locuri istorice, de vreme ce modernul se strecoară nestingherit odată cu lăsarea serii, într-un orăşel considerat ca fiind numărul doi (după Istanbul) în materie de viaţă de noapte. După apus, nu poţi să nu fii ispitit de barurile, restaurantele şi discotecile situate de-a lungul coastei, în care mâncărurile şi băuturile tradiţionale pot fi savurate alături de un spectacol de lumină şi muzică, acompaniate de folclorul reprezentat prin “dansul din buric” pe care mai toate aceste locaţii îl oferă.

Şi dacă după tumultoasele seri de vară mai ai energie, ţi-o poţi descărca oricând, a doua zi, pe plajele vecine oraşului, care oferă cu adevărat o vacanţă activă oricărui turist. Poţi face surf şi schi nautic pe luciul apei mereu limpezi a Mării Egee, iar când plutitul devine obositor poţi încerca mereu o partidă de scufundări alături de instructori profesionişti. Dar poate cea mai unică experienţă pe mare poate fi găsită în cadrul Cupei Bodrum, un concurs anual de ambarcaţiuni fabricate în întregime din lemn. Originalitatea acestei competiţii constă în faptul că oricine se poate înscrie ca pasager pe un astfel de iaht, ba mai mult poate participa în mod activ, ajutând echipajul dacă doreşte. Iar dacă adrenalina nu este punctul tău forte poţi alege o croazieră liniştită, pe parcurul căreia poţi admira frumuseţile naturii neatinse de om.

Când ajungi din nou cu picioarele pe pământ, nu uita călătorule, să iei la pas magazinele şi pieţele din Bodrum, pentru că este imposibil să nu găseşti aici măcar un suvenir după o vacanţă de neuitat. Zona este recunoscută pentru meşterii ei ţesători, covoarele turceşti fiind la mare căutare în rândul turiştilor. Iar dacă un covor atârnă prea greu la bagaje puteţi oricând să vă mulţumiţi cu o pereche de sandale lucrate manual, o broderie sau o narghilea, alături de pietrele semipreţioase numite onyx, cărora nimeni nu le poate rezista.

Această continuă îmbinare a istoriei cu modernul, a tradiţionalismului cu originalitatea, fac din Bodrum unul din puţinele locuri care pot satisface gustul oricărui vizitator, fie că îşi doreşte linişte sau adrenalină.

Hoteluri in Bodrum

Magnific Hotel Magnific Bodrum
Mavi Kumsal Hotel Mavi Kumsal Bodrum
Karia Princess Hotel Karia Princess Bodrum
Kempinski Hotel Kempinski Bodrum
Sus

Residence in Bodrum

Apartments Tropicana Beach Residence Apartments Tropicana Beach Bodrum
Apartments Club Olea Residence Apartments Club Olea Bodrum
Sus

Imagini din Bodrum

Apus De Soare In Bodrum
Apus De Soare In Bodrum
Bodrum Turcia
Bodrum Turcia
Castelul Din Bodrum
Castelul Din Bodrum
Moschee Si Portul Din Bodrum Vazute Din Castelul Sfantului Petru
Moschee Si Portul Din Bodrum Vazute Din Castelul Sfantului Petru